Un fragment de cometă a străbătut cerul Spaniei și Portugaliei în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, fiind descris de locuitorii din cele două țări drept "o minge de foc verde-albastra".
Agenția Spațială Europeană, ESA, a distribuit duminică un videoclip pe platforma de socializare X, precizând că lumina albastră care a străbătut cerul deasupra orașului Caceres din vestul Spaniei provenea de la o "mică bucată de cometă" care se deplasa cu aproximativ 45 de kilometri pe secundă.
Potrivit sursei citate, fragmentul a ars în cele din urmă deasupra Oceanului Atlantic.
"Probabilitatea ca vreun meteorit să fie găsit este foarte scăzută", a estimat ESA.
Observatorul astronomic spaniol Calar Alto a confirmat, la rândul său, "origine cometară" a apariției, pe baza unei analize preliminare a Institutului de Astrofizică din Andaluzia.
Here's another view of a meteor that lit up Portugal's sky moments ago.pic.twitter.com/Mz87Soe2ib
— Travolax | Travel & Destinations ? (@travolax) May 19, 2024
NASA: Meteoriții cu magneziu ard în culori verzi-albastre
Pe rețelele de socializare, internauții și-au postat propriile videoclipuri în care fragmentul de cometă alungă noaptea cu focuri verzi-albastre în mai multe orașe din Spania și Portugalia.
Magneziul creează astfel de culori atunci când arde în meteoriți, potrivi agenției spațiale americane, NASA.
În Porto, al doilea oraș ca mărime din Portugalia, obiectul ceresc în tranzit cu peste 160.000 de kilometri pe oră a transformat cerul într-o baie de lumină.
În orașul Barcelos, cometa a "vizitat" un concert.
În Spania, la Cadiz, camerele de supraveghere ale primăriei au surprins mingea de foc la ora locală 00:46.
Here's another view of a meteor that lit up Portugal's sky moments ago.pic.twitter.com/Mz87Soe2ib
— Travolax | Travel & Destinations ? (@travolax) May 19, 2024
⚡☄️ #BREAKING – Portugal: A bright "Blue fireball": meteorite was seen in the Peru-Pinheiro region, and also from Spain, overnight
— MonitorX (@MonitorX99800) May 19, 2024
“It has not yet been confirmed whether it fell on the surface of the Earth, but according to some reports, it could have fallen near the city of… pic.twitter.com/FLvPtc1t9G
Multe persoane din cele două țări au contactat serviciile de urgență pentru a relata ce au văzut.
Bernardo Taborda, un locuitor din Lisabona în vârstă de 31 de ani, a declarat pentru Reuters că se plimba prin oraș cu prietenii săi la momentul când cerul a devenit brusc de un verde strălucitor.
"Aproape că părea a fi ziuă. Ne-am uitat cu toții înapoi și am văzut-o. A fost uimitor, la fel ca într-un film", a spus el.