UPDATE: "Sunt împrăştiaţi toţi cei 18 răniţi în cinci spitale. Ştim că unii dintre ei sunt în stare gravă, dar nu avem datele exacte. Când vom ajunge acolo aceste date le va avea consulul nostru la Budapesta. Nu fac deocamdată nicio previziune în ceea ce priveşte întoarcerea în ţară, dacă va fi astăzi sau mâine, depinde ce găsim acolo. Decizia este una clară: ne deplasăm la dispoziţia primului-ministru, după ce a fost analizată situaţia şi s-a discutat inclusiv cu consulul nostru şi bineînţeles cu noi pe partea medicală'', a spus Raed Arafat.
MINISTRUL TRANSPORTURILOR, DESPRE ACCIDENTUL DIN UNGARIA: O singură persoană din cele 18 rănite în accidentul produs vineri dimineaţă în Ungaria este în stare mai gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, precizând că printre răniţi se află şi doi copii, care sunt în afara oricărui pericol.
Purtătorul de cuvânt al MAE a spus că cele 18 persoane rănite în accident se află la patru spitale din Ungaria şi că una singură s-ar afla într-o stare mai grevă, aceasta fiind preluată de la locul accidentului cu un elicopter.
Conform sursei citate, printre celelalte victime, care sunt rănite uşor, se află şi doi copii, aceştia fiind în afara oricărui pericol.
MAE: PRINTRE RĂNIŢI SE AFLĂ ŞI DOI COPII. Află care este starea lor: Un român din cei 18 răniţi vineri într-un accident rutier în Ungaria se află într-o stare mai gravă, între victime aflându-se şi doi copii răniţi uşor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Brânduşa Predescu.
Vă reamintim primele informaţii apărute: Trei persoane au murit într-un accident rutier care a avut loc vineri dimineaţa pe autostrada M5, la aproximativ 25 de kilometri sud-vest de Budapesta, soldat cu 33 răniţi, dintre care 17 grav, inclusiv 11 străini, între care cetăţeni români, bulgari, sârbi şi turci, potrivit MTI.
Treizeci şi trei de persoane au fost rănite, dintre care 18 grav, a declarat Zsofia Nagy, o purtătoare de cuvânt a serviciului naţional ungar de salvare.
Accidentul a implicat un camion cu numere de înamtriculare în Ungaria, trei minibuze şi cinci autoturisme cu persoane la bord.
Ambasada României a întreprins de îndată demersuri pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru a obţine informaţii cu privire la accident.
Consulul României la Budapesta şi ataşatul de interne se află în acest moment la locul accidentului, beneficiind de sprijinul autorităţilor ungare.
Misiunea diplomatică a României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile din ţara de reşedinţă referitoare la acest accident. Ambasada României la Budapesta este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor legale.