Englezii plănuiesc să construiască un pod revoluţionar în Londra, peste Tamisa, cu pomi, flori sălbatice şi plante specifice habitatului fluvial al capitalei britanice, scrie
Huffington Post, citat de
Mediafax.
Visul actriţei Joanna Lumley, care încă din 1998 imagina un "pod verde" care să unească nordul şi sudul Londrei, este aproape să devină realitate, după ce guvernul britanic a anunţat o contribuţie de 30 de milioane de lire sterline în sprijinul proiectului.
Garden Bridge, podul grădină, ar urma să coste în jur de 150 de milioane de lire sterline, în jur de jumătate din bani fiind strânşi din donaţii private.
Transport for London, oraganismul care coordonează transportul public din capitala britanică, va asigura patru milioane de lire pentru dezvoltarea proiectului.
Scopul principal al podului nu pare a fi decongestionarea traficului, întrucât proiectul este strict pietonal, iar locul ales pentru construcţie se află între alte două poduri peste Tamisa, Waterloo Bridge şi Blackfriars Bridge.
Garden Bridge Trust, organizaţie al cărei scop este supravegherea proiectului, a fost lansată la 1 noiembrie. Lord Mervyn Davies a fost numit preşedinte, iar horticultorul Dan Pearson a fost desemnat să se ocupe de flora care ocupă trecerea peste Tamisa.
Arhitectul care va proiecta construcţia este Thomas Heatherwick, cel care a realizat New Bus for London, o linie de autobuze supraetajate, dar şi structura care a susţinut flacăra olimpică de la Jocurile din 2012.
"Grădina va fi senzaţională din toate punctele de vedere: un loc fără zgomot sau trafic, unde singurele sunete care se vor auzi vor fi cântecele păsărilor şi zumzăitul albinelor, şuieratul vântului printre crengi şi apa care curge dedesubt", spune Lumley. "Probabil că va fi cel mai lent mijloc de a traversa râul, pentru că oamenii se vor opri să admire vegetaţia şi peisajul urban. Totodată va fi o alternativă sigură şi comodă de a traversa Tamisa pentru navetişti", adaugă ea.
Construcţia ar urma să aibă o lungime de 367 de metri şi o lăţime maximă de 30 de metri. Deşi nu au obţinut încă permisele necesare începerii proiectului, dezvoltatorii speră să finalizeze construcţia până în 2017.