Simeon Saxe-Coburg-Gotha, fost rege al Bulgariei se află printre posibilii
candidaţi pentru preşedinţia Uniunii Europene, conform unor
informaţii apărute în presa bulgară. "Candidatura lui
va fi cu siguranţă demnă de luat în seamă", a declarat
Milen Velchev, fost ministru al Finanţelor, pentru televiziunea BTV.
Conform lui Velchev, nominalizarea fostului rege este logică şi binemeritată.
Asta înseamnă
însă că Simeon Saxe-Coburg-Gotha va fi nevoit să renunţe la
activitatea politică pe care o are în Bulgaria, "ceea ce
va constitui o pierdere doar pentru Bulgaria", a precizat Milen
Velchev. Simeon a fost şi prim-ministru al Bulgariei între
anii 2001-2005 şi este unul dintre şefi de stat, în viaţă,
din era de dinainte de al doilea război mondial.
De asemenea, Simeon
este singurul fost monarh din istorie care a devenit prim-ministru al
ţării sale, fiind ales de poporul bulgar în mod democratic,
după 55 de ani de exil impuşi familiei sale de către republica
instalată în 1946. Aceasta a fost o premieră pentru Bulgaria,
Europa şi chiar pentru întreaga lume.
Ceilalţi candidaţi
pentru preşedinţia UE sunt Tony Blair, propus de Gordon Brown sau
premierul luxemburghez Jean-Claude Junker, nume susţinut de
Nikolas Sarkozy. ?Experienţa lui Junker oferă o cultură,
o istorie. De aceea ar putea fi primul preşedinte
al Consiliului. Este o idee inteligentă?, a afirmat Sarkozy, la
încheierea summitului de la Lisabona încă din toamna lui 2007.
Pe
Tony Blair, Sarkozy îl consideră un ?candidat remarcabil
pentru orice post de anvergură internaţională?. Lista politicienilor
care ar putea candida pentru preşedinţia UE este însă ceva
mai lungă. Printre cei care ar putea obţine noul post se numără
şi premierul danez Anders Fogh Rasmussen şi fostul preşedinte
polonez Aleksander Kwasniewski.
Antena3.ro