Antena 3 CNN Externe Fostul premier maghiar intră în greva foamei

Fostul premier maghiar intră în greva foamei

<1 minut de citit Publicat la 12:15 10 Sep 2012 Modificat la 12:15 10 Sep 2012
Fostul premier maghiar intră în greva foamei
Fostul prim-ministru maghiar, Ferenc Gyurcsany, a declarat că va intra în greva foamei, timp de o săptămână, în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de la Budapesta de a reforma sistemul electoral.

Gyurcsany şi-a amenajat un cort chiar lângă porţile Parlamentului ungar. El spune că modificarea legii electorale va împiedica prezenţa la urne a câtorva sute de mii de cetăţeni, poate chiar milioane.

"Este inacceptabil ca cineva care se hotărăşte să voteze, cu două zile înainte de alegeri, să nu-şi poată exercita acest drept democratic", a precizat fostul premier.
Ferenc Gyurcsany a ocupat funcţia de prim-ministru al executivului maghiar în perioada 2004 - 2009.

Cei care se opun reformării legii electorale sunt de părere că actuala putere, Fidesz, îşi asigură în acest mod victoria în alegerile din 2014.

Conform guvernului actual, proiectul de modificare al legii electorale va optimiza recensământul cetăţenilor maghiari, care locuiesc peste hotare, dar şi o înregistrare cât mai corectă a cetăţenilor care fac parte din minorităţile din Ungaria.

×
Etichete: legea electorala
x close