Fostul premier libanez, Saad al-Hariri (
foto), a revenit în ţara sa natală vineri dimineaţă, după trei ani petrecuţi în exil, informează
Reuters.
Posturile de televiziune locale au transmis imagini cu vizita lui Hariri la sediul guvernului din Beirut, acolo unde a fost întâmpinat de actualul şef al Executivului, Tammam Salam.
În 2011, Saad al-Hariri, cel mai influent politician libanez sunnit, s-a autoexilat în Franţa şi ulterior în Arabia Saudită. El a părăsit Libanul după ce guvernul său a fost înlăturat de la putere de o coaliţie din care făcea parte şi un grup susţinut de mişcarea şiită, Hezbollah.