Gheorghi Filipciuk este al treilea oficial de rang înalt condamnat după Timoşenko, fost premier care trebuie să execute şapte ani de închisoare, şi după fostul ministru de Interne, Iuri Luţenko, condamnat la patru ani de închisoare.
Principalul partid de opoziţie al lui Timoşenko, şi din care fostul ministru făcea parte, a calificat aeastă decizie drept "o răzbunare" din partea actualului preşedinte, Viktor Ianukovici.
"Filipciuk încerca să protejeze platoul continental al Mării Negre preluat pe un preţ de nimic de către o societate care avea legătură cu Ianukovici", a declarat partidul într-un comunicat.
Guvernul ucrainian a anulat în 2008, în cadrul acestui dosar, licenţa acordată companiei Vanco Prikercenska, filială a grupului american Vanco Energy Company şi care făcea parte din câteva grupuri controlate de apropiaţi ai preşedintelui ucrainean.
Echipa preşedintelui Viktor Ianukovici, el fiind ales la începutul anului 2010, a acuzat în mai multe rânduri Guvernul condus de Timoşenko de deturnare şi de rea voinţă.
Iulia Timoşenko este încarcerată din august 2011 şi a fost condamnată în octombrie 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
Mai mulţi susţinători ai ei care au ocupat funcţii publice sunt în prezent anchetaţi pentru abuz de putere.
Uniunea Europeană şi Statele Unite au denunţat demersurile politice împotriva acestor foşti oficiali guvernamentali.