Antena 3 CNN Externe Fontana di Trevi din Roma a fost redeschisă, după o restaurare de peste două luni

Fontana di Trevi din Roma a fost redeschisă, după o restaurare de peste două luni

I.C.
1 minut de citit Publicat la 09:42 23 Dec 2024 Modificat la 09:42 23 Dec 2024
GettyImages-1907482154
Fontana di Trevi din Roma a fost redeschisă, după o restaurare de peste două luni. Foto: Getty Images

Fontana di Trevi a fost redeschisă duminică după lucrări de curăţenie şi restaurare care au durat peste două luni şi care fac parte din pregătirile pentru"Anul Sfânt", Jubileul Bisericii Catolice, marcat în 2025, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Lucrările, pentru care municipalitatea Romei a alocat un buget de 327.000 de euro, au inclus îndepărtarea prafului, poluării, oxidului de fier şi depunerilor de calcar de pe monumentul din secolul al XVIII-lea, una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din Roma.

Pe perioada lucrărilor, fântâna a fost secată, dar vizitatorii au putut admira monumentul de pe o pasarelă temporară.

Pentru a preveni mulţimile de oameni care de obicei iau cu asalt mica piaţă din jurul fântânii, primarul Romei, Roberto Gualtieri, a spus că vizitatorii vor trebui să aştepte la o coadă, iar accesul lângă fântână va fi permis simultan unui număr de 400 de persoane.

Turiştii nu trebuie să se grăbească pentru a parcurge distanţa de la un capăt la celălalt al fântânii, dar nu vor avea voie să se aşeze pe marginile monumentului. În viitor, municipalitatea din Roma ar putea introduce un bilet pentru vizitarea monumentului, a adăugat Gualtieri.

Vaticanul estimează că până la 32 de milioane de turişti vor veni în capitala italiană cu prilejul Jubileului, ceea ce va reprezenta o presiune suplimentară asupra infrastructurii învechite a Romei şi va crea dificultăţi din perspectiva gestionării fluxului de vizitatori.

Construită în 1762, fântâna este o creaţie din Barocul târziu şi îl înfăţişează pe zeul Oceanus într-o trăsură sub forma unei scoici condusă de tritoni, o ilustrare a temei îmblânzirii apelor.

Potrivit tradiţiei, vizitatorii aruncă o monedă în fântână pentru a fi siguri că vor reveni la Roma. Pe perioada lucrărilor de renovare, vizitatorii au aruncat monede într-o piscină temporară.

Monumentul este de asemenea celebru graţie unei scene din ''La Dolce Vita'', în regia lui Federico Fellini, în care Anita Ekberg intră în fântână şi îl îndeamnă şi pe partenerul ei, Marcello Mastroianni, să i se alăture.

×
x close