Fondurile UE alocate prin Programul Operaţional Sectorial Transport dezvoltării infrastructurii rutiere, suspendate pentru verificări privind alocările realizate, ar putea fi deblocate la sfârşitul lunii septembrie, în urma unei noi evaluări, potrivit unor reprezentanţi din Ministerul Transporturilor, citaţi de
Mediafax.
Comisia Europeană va încheia evaluarea la sfârşitul lui septembrie şi aşteaptă o serie de măsuri din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pentru deblocarea plăţilor, au spus reprezentanţii instituţiei, fără să ofere detalii.
Bugetul total al programului este de aproximativ 5,7 miliarde de euro, din care suma de 4,47 miliarde euro provine de la Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1,09 miliarde euro sunt acoperiţi de la bugetul de stat.
Cei mai importanţi beneficiari ai acestui program sunt CNADNR şi CFR.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) Răzvan Cotovelea a declarat, luni, că programul gestionat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) este suspendat alături de Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi cel privind creşterea competitivităţii economice, fiind aşteptată o decizie similară pentru un program de la Ministerul Mediului.
Cotovelea a precizat că, în acest context, presiunea pe bugetul de stat este foarte mare, şi sunt posibile împrumuturi din piaţa bancară pentru susţinerea proiectelor.
Bugetul MTI a fost redus, în urma rectificării, cu 1,25 miliarde lei, la 13,42 miliarde lei, cea mai mare parte a banilor fiind tăiaţi de la cofinanţarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile postaderare, respectiv suma de 1,01 miliarde lei.
În total, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141,48 milioane euro bani cheltuiţi care vor fi suportaţi de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăţi nejustificate, conform datelor comunicate la vremea respectivă de MTI.