Cinci dintre cei şapte judecători ai Curţii Supreme au respins ultimul apel al lui Assange împotriva deciziei de extrădare.
Dar avocaţii fondatorului WikiLeaks au obţinut de la Curtea Supremă un termen de 14 zile în care pot prezenta o cerere de redeschidere a dosarului, o întorsătură total neaşteptată.
Ei au justificat cererea prin faptul că decizia Curţii Supreme se referă la elemente care nu au fost evocate în cursul audierii.
De când a fost arestat în decembrie 2010 la Londra şi consemnat la domiciliu în Marea Britanie, australianul Julian Assange a încercat toate mijloacele pentru a scăpa de mandatul de arestare din Suedia.
Susţinătorii lui Assange că plecarea sa către Suedia nu ar fi decât preludiul unei extrădări ulterioare către Statele Unite.