Un bărbat înarmat a deschis focul în centrul oraşului Seattle miercuri seară în urma unei dispute şi a rănit cinci persoane, una grav, nu departe de protestele faţă de victoria-surpriză a republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, informează Reuters.
Au fost trase mai multe focuri de armă, dar ele nu par a avea legătură cu demonstraţiile anti-Trump, ci cu o dispută personală, a declarat Robert Merner, şef adjunct în departamentul de poliţie din Seattle.
"Se pare că a avut loc o dispută. Acest individ s-a îndepărtat de mulţime, apoi s-a întors şi a început să tragă în mulţime", a precizat Merner în faţa reporterilor.
El a adăugat că suspectul a fugit apoi pe jos din zonă şi nu a fost prins la peste o oră după incident.
Un bărbat grav rănit a fost dus de urgenţă la un centru medical din apropiere şi era în stare critică miercuri noapte.
Celelalte patru victime, identificate ca fiind o femeie şi trei bărbaţi, au fost rănite la picioare şi rănile nu le pun viaţa în pericol, a declarat poliţia.
Poliţia şi echipaje de pompieri au sosit la faţa locului în mai puţin de un minut, aflându-se în zonă pentru a monitoriza demonstraţiile, dar nu au ajuns la timp pentru a-l prinde pe suspect.
Mii de persoane s-au adunat miercuri în oraşe din Statele Unite pentru a protesta faţă de victoria lui Trump, criticând retorica sa din timpul unei campanii controversate contra imigranţilor, musulmanilor şi altor grupuri.