Un polițist a fost împușcat mortal de un student de 19 ani la o universitate din orașul Lubbock în Texas (sudul Statelor Unite), informează agenția dpa, care citează media locală, adăugând că în urma incidentului accesul în campus a fost blocat.
Incidentul armat a avut loc după ce poliția a descoperit "droguri și dispozitive pentru droguri" la verificarea camerei studentului, în campusul universității situate la 550 km vest de Dallas, a declarat un purtător de cuvânt de la Texas Tech pentru Lubbock Avalanche-Journal.
După ce polițiștii l-au dus pe student la secția de poliție din campus, studentul a scos o armă și a împușcat un polițist în cap.
Suspectul a fugit apoi și accesul în universitate a fost blocat, dar ulterior el a fost reținut.
Universitatea a ridicat ulterior blocajul, dar a declarat că studenții trebuie să evite partea nordică a campusului.