Antena 3 CNN Externe FMI reduce estimările de creştere a economiei americane în 2014

FMI reduce estimările de creştere a economiei americane în 2014

1 minut de citit Publicat la 09:45 15 Iun 2013 Modificat la 09:45 15 Iun 2013
FMI reduce estimările de creştere a economiei americane în 2014
Foto: Agerpres/Xinhua
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus vineri estimarea de creştere a economiei americane în 2014, cu 0,3 puncte procentuale, la 2,7%, anticipând că reducerile automate ale cheltuielilor bugetare declanşate în acest an vor avea un impact asupra consumului în următoarele trimestre.
 
Pentru 2013, Fondul anticipează un avans al PIB de 1,9%, după 2,2% anul trecut, potrivit raportului anual de evaluare a economiei Statelor Unite, transmite AFP, conform Mediafax.
 
Creşterea impozitelor în luna ianuarie şi reducerea cheltuielilor bugetare aplicată din martie nu au avut deocamdată un impact notabil, dar vor influenţa negativ consumul în trimestrele următoare, riscând să afecteze redresarea economică, se arată în raport.
 
"Încetinirea ritmului redresării poate întârzia normalizarea pieţei muncii şi poate reduce perspectivele de creştere pe termen lung, în ipoteza în care tot mai mulţi şomeri îşi vor pierde competenţele şi legătura cu piaţa muncii", a subliniat FMI.
 
Instituţia financiară anticipează totuşi scăderea şomajului în SUA, în 2014.
 
FMI cere autorităţilor americane să adopte un plan de reducere a cheltuielilor şi sugerează mai multe soluţii pentru atragerea unor noi venituri fiscale, în special prin introducerea TVA şi a unei taxe pe emisiile de dioxid de carbon.
 
Fondul apreciază măsurile Rezervei Federale (Fed) de combatere a crizei, dar avertizează totodată faţă de politica prelungită a dobânzilor aproape de nivelul zero, care ar putea în viitor să genereze vulnerabilităţi.
 

×
x close