Fondul Monetar Internaţional (FMI) avertizează că reformele asumate de Grecia sunt în întârziere în majoritatea domeniilor, iar această situaţie amână redresarea economică, transmite
Reuters.
"Grecia trebuie să ia măsuri mai agresive, de închidere a unor companii de stat şi ar putea fi nevoită să accepte concedieri", a declarat, miercuri, şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen.
Comentariile oficialului FMI scot în evidenţă problemele cu care se confruntă premierul elen Lucas Papademos, înaintea alegerilor anticipate din februarie.
FMI anticipează că economia elenă se va contracta cu 6% în acest an şi cu 3% în 2012, care va fi al cincilea an de recesiune.
Deşi Grecia reprezintă numai 2% din PIB-ul zonei euro, agravarea crizei datoriilor a adus întreaga uniune monetară în pragul dezastrului, economii mari precum Italia fiind în pericol.
Oficiali ai FMI, UE şi Banca Centrală Europeană (BCE) se află de luni la Atena pentru a lucra la noul acord de susţinere a Greciei, în valoare de 130 de miliarde de euro.