Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat, vineri, a patra revizuire a acordului semnat cu Ucraina, o decizie prin care se acordă imediat 2,2 miliarde de dolari pentru stabilitatea financiară şi fiscală a ţării, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
FMI a semnalat, printr-un comunicat de presă, că evoluţia Ucrainei continuă să fie solidă" în cadrul Mecanismului de finanţare extinsă al Fondului (The Extended Fund Facility - EFF) şi că, "în pofida condiţiilor dificile", au fost îndeplinite "toate criteriile cantitative de performanţă până la sfârşitul lunii martie'.
În plus, "toate punctele de referinţă structurale pentru finele lunii iunie au fost implementate la timp sau cu o uşoară întârziere", se menţionează în comunicat.
Economia ucraineană "continuă să demonstreze capacitate de recuperare", deşi perspectivele "continuă să fie afectate de o incertitudine excepţional de ridicată".
"Este nevoie de un impuls susţinut pentru reforme şi de o acordare la timp a sprijinului extern pentru apărarea stabilităţii macroeconomice, restabilirea sustenabilităţii fiscale şi a datoriei şi îmbunătăţirea reformelor instituţionale pentru a netezi calea spre aderarea la Uniunea Europeană", adaugă sursa citată.
Acordul EFF al Ucrainei, pe 48 de luni, permite ţării să acceseze 15,6 miliarde de dolari. A fost aprobat pe 31 martie 2023 şi face parte dintr-un pachet de sprijin de 122 miliarde dolari pentru Ucraina.
În pofida războiului în care se află cu Rusia, de peste doi ani, economia Ucrainei a fost "mai rezilientă faţă de aşteptări" în primul trimestru din 2024, cu o creştere "solidă, o dezinflaţie continuă şi menţinerea unor rezerve adecvate".
Însă, perspectivele pentru restul anului şi pentru 2025 s-au înrăutăţit faţă de a treia evaluare, în mare parte din cauza atacurilor devastatoare asupra infrastructurii energetice ucrainene şi a incertitudinilor legate de durata războiului, atenţionează FMI.