România, posibilă ţintă pentru rachetele iraniene. Este opinia fizicianului american Dean Wilkening, unul dintre cei care s-au ocupat de proiectarea sistemului american antirachetă. Fizicianul, a declarat într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Naţional că sistemul ar putea fi amplasat în România, după ce varianta statelor din centrul Europei a căzut.
Decizia de relocare a scutului antirachetă american a fost luată de administraţia Obama în luna septembrie, la presiunile Rusiei. Încă din acea vreme s-a vorbit despre statele din Balcani ca o alternativă la Cehia şi Polonia, ţările unde scutul ar fi trebuit să fie amplasat.
?Până în 2020 se estimează cinci locaţii, dar acestea nu sunt încă stabilite. România este una din ele, baza militară Kogălniceanu fiind în mod special vizată. De fapt, Balcanii sunt din punctul meu de vedere locaţia ideală pentru a proteja întreaga Europă şi a detensiona şi relaţiile cu Rusia, întrucât aria acoperită nu se mai intersectează cu spaţiul aerian rusesc? a spus Wilkening.
Dacă ţara noastră va găzdui scutul antirachetă, statul român va trebui să asigure locaţia bazei, dar şi securitatea ei, în colaborare cu Statele Unite.
?România va trebui să pună la dispoziţia NATO spaţiu şi securitate. Va trebui, de asemenea, să semneze inţial un acord bilateral cu Statele Unite, întrucât mai întâi vor veni trupele americane şi apoi cele NATO. Vor fi negociate, de asemenea, şi chestiuni ca imunitatea soldaţilor. În acest caz, negocierile sunt de ordin politic? spune fizicianul american.
Principala ameninţare la securitatea statelor europene este Iranul, spun specialiştii americani. Mai ales pentru statele din Balcani, pentru că Teheranul deţine doar rachete cu rază scurtă de acţiune.
?România poate deveni o ţintă pentru un posibil atac. Orice inamic încearcă mai întâi să identifice bazele militare şi să le atace. Părerea mea este că riscurile sunt mai mici decât avantajele şi este întotdeauna mult mai bine să fii sub umbrela NATO decât în afara ei?.
Fizicianul american Dean Wilkening, unul dintre cei care s-au ocupat de proiectarea sistemului american antirachetă, a precizat pentru Jurnalul Naţional că sistemul american antirachetă va fi amplasat în patru etape, pînă în anul 2020.
Antena 3