Fiul ciclistului sloven Peter Sagan ar putea fi botezat de Papa Francisc, scrie cotidianul italian Gazzeta dello Sport.
Peter Sagan va merge la Roma pe 24 ianuarie pentru o întâlnire cu Papa Francisc la Vatican. El şi-ar dori ca suveranul pontif să-l boteze pe fiul său Marlon.
Potrivit cotidianului italian, Sagan, însoţit de mai mulţi membri ai familiei sale, de soţia sa, de sora sa şi de mama sa, va merge la Roma, iar pe 24 ianuarie va fi primit de Papa Francisc. El va avea dreptul la o vizită privată în Capela Sixtină şi-i va oferi suveranului pontif o bicicletă fabricată de Specialized cu stema papală şi drapelul argentinian pe cadru.
Triplul campion mondial îşi doreşte să profite de această întâlnire pentru a-l ruga pe Papa Francisc să-l boteze pe fiul său Marlon, născut pe 26 octombrie anul trecut.