Aproape şase milioane de britanici vor afla în curând că impozitele pe anul trecut le-au fost calculate greşit. Pentru unii, surpriza va fi plăcută: impozitele le vor fi reduse, deoarece au plătit prea mult. Alţii, însă, vor avea de achitat sume suplimentare. Totul din cauza unei erori de sistem.
Până anul trecut, serviciul fiscal britanic calcula impozitele pe venit după un sistem care data din anii '40 şi era de mult depăşit. Noul sistem, pe calculator, a fost folosit pentru a depista erorile de calcul, iar rezultatele au fost uluitoare. 4,3 milioane de contribuabili au plătit, în medie, cu 400 de lire sterline prea mult. În schimb, alţi 1,4 milioane datorează fiscului, în medie, câte 1400 de lire fiecare. Fireşte, nu din vina lor. Cu toate acestea, Trezoreria este hotărâtă să-şi recupereze banii.
Ministrul le-a promis celor cu datorii mai mari că vor putea să eşaloneze plăţile. Opoziţia cere, însă, ca datoriile să fie pur şi simplu anulate. Un deputat laburist a calificat serviciul fiscal drept o organizaţie "arogantă şi fără suflet" care nu ştie decât să adune cât mai mulţi bani.
Antena 3