"Trebuie să ne pregătim în mod deschis pentru posibilitatea unei destrămări a zonei euro. Este un lucru pe care nimeni nu îl preconizează în Finlanda, nici chiar Partidul Adevăraţii Finlandezi (dreapta naţionalistă), fără a mai vorbi despre Guvern. Dar trebuie să fim pregătiţi", a declarat ministrul social-democrat, potrivit The Daily Telegraph, scrie AFP.
Potrivit ministrului, liderii finlandezi au pregătit "planuri practice pentru a face faţă oricărei eventualităţi".
"Există un consens asupra faptului că o destrămare a zonei euro ar costa mai scump pe termen scurt şi mediu decât continuarea gestionării crizei. Însă o destrămare nu va însemna sfârşitul Uniunii Europene (UE). Acest lucru ar putea permite UE, din contră, să funcţioneze mai bine", a apreciat Tuomioja.
Finlanda este ultima ţară din zona euro care deţine cea mai bună evaluare posibilă a îndatorării ("AAA"), cu o perspectivă stabilă la toate cele trei agenţii internaţionale de rating.
În ceea ce priveşte situaţia din Grecia, "este treaba grecilor să decidă dacă vor să rămână (zona) euro", a mai comentat ministrul finlandez.