Antena 3 CNN Externe Financial Times: Aderarea României - o greşeală

Financial Times: Aderarea României - o greşeală

Financial Times: Aderarea României - o greşeală
14 Iun 2007   •   23:32

Aşa nu se face ! La acest capitol s-ar încadra, potrivit jurnaliştilor de la ?Financial Times?, aderarea României şi Bulgariei la UE, pe ...promisiuni. Publicaţia britanică susţine că integrarea celor două state din Est, doar în baza unor garanţii că vor desfăşura reforme ulterior, ar trebui să fie o lecţie de învăţat pentru Bruxelles. Jurnaliştii de la ?Financial Times? susţin că atunci când UE a dat undă verde aderării României şi Bulgariei la 1 ianuarie 2007 a fost înlăturat cel mai puternic stimulent pentru continuarea reformelor de către cele două state balcanice, în perspectiva integrării.

După aderarea celor două state, UE descoperă că singurele instrumente prin care le mai pot determina să îşi îndeplinească angajamentele sunt simple ameninţări cu aplicarea unor sancţiuni. Soluţia ar fi, potrivit ?Financial Times?, aplicarea unor criterii mai stricte de aderare pentru potenţiali noi membri din Balcani, şi chiar pentru Turcia.

Citiţi articolul original din Financial Times (engleză)

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close