Antena 3 CNN Externe Final tragic pentru atacul terorist din cafeneaua din Sydney. CINE era de fapt agresorul şi ce au aflat autorităţile despre el

Final tragic pentru atacul terorist din cafeneaua din Sydney. CINE era de fapt agresorul şi ce au aflat autorităţile despre el

O.P.
1 minut de citit Publicat la 07:01 16 Dec 2014 Modificat la 07:01 16 Dec 2014
1.jpg
Cel puţin doi ostatici au murit şi 3 au fost grav răniţi în urma atacului terorist de la cafeneaua din Sydney. Agresorul, un refugiat iranian cu probleme psihice, a fost şi el împuşcat mortal. Poliţiştii australieni au luat cu asalt localul, după un asediu care a durat mai bine de 16 ore. Atacatorul îşi proclamase adeziunea la Statul Islamic, dar anchetatorii consideră că el a acţionat de unul singur, fără legături cu vreo grupare extremistă.

După 16 ore de asediu, forţele de securitate australiene au luat cu asalt cafeneaua în care erau reţinuţi mai mulţi ostatici. Aceasta după ce din interior s-au auzit împuşcături iar câţiva prizonieri au fugit, înspăimântaţi, afară. Nu toţi au scăpat însă neatinşi de gloanţe. Doi ostatici şi-au pierdut viaţa: administratorul localului şi o avocată, mamă a trei copii. Patru persoane, între care un poliţist, au fost rănite.

Agresorul a fost identificat în persoana unui iranian care s-a refugiat în Australia în 1996 şi s-a autoproclamat şeic. El era condamnat la muncă în serviciul comunităţii, pentru că trimisese scrisori de ameninţare familiilor unor soldaţi australieni ucişi de insurgenţi în Afganistan.

Individul era acuzat şi de peste 40 de abuzuri sexuale şi chiar de complicitate la uciderea fostei sale soţii. Imaginile surprinse în timpul asediului arată cum personalul localului şi clienţii sunt ameninţaţi şi obligaţi să stea cu mâinile lipite de geamul cafenelei. Atacatorul folosea un scut uman atunci când se apropia de fereastră.

Presa locală scrie că, luna trecută, bărbatul şi-a declarat adeziunea la gruparea teroristă Statul Islamic, într-un mesaj postat pe internet.

Liderii comunităţii musulmane din Australia au condamnat atacul. Analiştii consideră că agresorul a acţionat singur, dar atrag atenţia că atacurile de acest gen sunt chiar mai greu de prevenit decât atentatele reţelelor teroriste.


×
x close