Cincizeci și opt de persoane și-au pierdut viața și alte 13 sunt date dispărute într-un incendiu care s-a produs miercuri într-o fabrică de încălțăminte în capitala filipineză Manila, relatează joi DPA și AFP, potrivit Agerpres.
Echipele de salvare au scos joi rămășițele pământești a 55 de persoane din clădirea cu două etaje, distrusă de incendiu, din suburbia Valenzuela a capitalei, a declarat primarul localității, Rex Gatchalian, citat de DPA.
Corpurile neînsuflețite ale altor trei persoane au fost scoase miercuri din clădire, după ce incendiul a fost stins la aproape șapte ore după izbucnirea flăcărilor. ''Un număr de 13 persoane sunt date dispărute'', a precizat primarul într-o conferință de presă.
Primarul a mai spus că este nevoie de teste ADN pentru identificarea victimelor. Anchetatorii au descoperit ceasuri, inele, telefoane mobile și alte obiecte personale de la resturile de corpuri omenești, care îi vor ajuta la acțiunea de identificare.
Victimele au ars de vii și pompierii n-au găsit în cazul multora dintre ele decât ''cranii și oase'', a declarat la rândul său șeful poliției naționale, Leonardo Espina, precizând că are loc o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat și că, ''evident, vor urma acțiuni în justiție''.
Potrivit DPA, incendiul ar fi izbucnit miercuri după o explozie, despre care se crede că ar fi fost provocată de scânteile de la un aparat de sudură ce ar fi atins un container cu substanțe chimice folosite la fabricarea papucilor din cauciuc.
Persoanele care lucrau în fabrică primeau câte 300 de peso (6 euro) pe zi. Ele nu beneficiau de protecție specială împotriva vaporilor toxici și nici nu au primit instrucțiuni de evacuare a clădirii, menționează AFP.