Antena 3 CNN Externe Filipine. 15 persoane au fost ucise în confruntările dintre armată şi militanţii islamişti

Filipine. 15 persoane au fost ucise în confruntările dintre armată şi militanţii islamişti

<1 minut de citit Publicat la 14:34 30 Apr 2014 Modificat la 14:34 30 Apr 2014
Filipine. 15 persoane au fost ucise în confruntările dintre armată şi militanţii islamişti
Confruntările dintre trupele filipineze şi militanţii islamişti au dus la moartea a 14 rebeli şi uciderea unui puşcaş marin, informează AFP.

Forţele militare au lansat miercuri dimineaţă o ofensivă militară, terestră şi aeriană, împotriva militanţilor, autori ai mai multor acte de răpire.

Schimbul de focuri a început în ziua precedentă, când puşcaşii marini ai armatei au luat cu asalt o tabără a grupării Abu Sayyaf, afiliată Al Qaeda, situată pe insula Jolo. Confruntările continuă şi la această oră.

Potrivit autorităţilor de la Manilla, tabăra era folosită pentru antrenarea noilor recruţi Abu Sayyaf.

×
Etichete: filipine, manilla
x close