Antena 3 CNN Life Știinţă Fierbinte ca iadul și scăldată în ploi de sticlă topită: ce se știe despre planeta albastră mare cât Jupiter, care miroase a ouă stricate

Fierbinte ca iadul și scăldată în ploi de sticlă topită: ce se știe despre planeta albastră mare cât Jupiter, care miroase a ouă stricate

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 06:02 10 Iul 2024 Modificat la 11:02 10 Iul 2024
HD 189733 b Profimedia
Reprezentare grafică a exoplanetei HD 189733 b. Sursă foto: Profimedia Images

O planetă situată într-un sistem solar relativ apropiat de al nostru pare să întrunească cele mai comune trăsături ale reprezentării iadului în cultura populară, relatează livescience.com.

HD 189733 b este un gigant gazos aflat la circa 64 de ani-lumină de Pământ, în constelația Vulpecula (Vulpea, în limba latină, n.r.). Este adesea comparat cu Jupiter, ca dimensiune, dar sunt alte elemente care îl deosebesc net de cea mai mare planetă a sistemului nostru solar.

De exemplu, HD 189733 b încheie o orbită în jurul stelei sale în doar două zile. Se întâmplă astfel în condițiile în care exoplaneta este situată în raport cu steaua sa la o distanță de 13 ori mai mică decât este situat Mercur de Soarele nostru.

Temperatura estimată la suprafața lui HD 189733 b este de 925 de grade Celsius, suficient de mare pentru a topi anumite tipuri de rocă.

La toate aceste detalii demne de cel de-al șaptelea cerc din Infernul lui Dante se mai adaugă unul: telescopul James Webb (JWST) a furnizat date ce dezvăluie că atmosfera acestui corp ceresc exotic este plină de hidrogen sulfurat: cu alte cuvine, miroase a ouă stricate.

În plus, planeta - reprezentată în nuanțe de albastru în modelările grafice - este bătută de vânturi de 800 de kilometri pe oră și de ploi cu sticlă topită. Toate aceste condiții infernale ar ucide instantaneu orice explorator temerar, cu mult înainte de a fi, eventual, doborât de mirosul de ouă stricate.

Planeta infernală HD 189733 b conține o moleculă esențială pentru viață

Într-un studiu publicat pe 8 iulie în revista Nature, cercetătorii descriu cum au îndreptat JWST spre HD 189733 b pentru a afla mai multe despre această lume extraterestră.

Ei au colectat informații ce permit măsurarea cantității de dioxid de carbon, oxigen, apă și metale grele din atmosfera exoplanetei și au descoperit, astfel, că aceasta conține hidrogen sulfurat. Acest gaz incolor, toxic și inflamabil este întâlnit relativ frecvent și pe Pământ, fiind emanat de materia organică în descompunere și de vulcani.

Anterior datelor furnizate de JWST, oamenii de știință bănuiau că hidrogenul sulfurat ar putea fi găsit pe giganții gazoși îndepărtați, pornind de la exemplele din sistemul nostru solar, unde atmosferele lui Jupiter și Uranus conțin acest compus.

Totuși, dovezile erau puține: până la HD 189733, au fost detectate doar cantități infime în spațiul interstelar.

Descoperirea hidrogenului sulfurat pe "planeta iadului" reprezintă un pas important pentru a înțelege mai bine modul în care se formează diferite tipuri de exoplanete, a declarat Guangwei Fu, astrofizician la Universitatea Johns Hopkins din Maryland și autor principal al studiului publicat în Nature.

"Prezența hidrogenului sulfurat este importantă, deoarece înseamnă că exoplaneta conține sulf, iar sulful este un element vital pentru construirea unor molecule mai complexe", a adăugat Fu.

Sulful este, de asemenea, esențial pentru aproape toate formele de viață de pe Pământ. 

Chiar dacă acest element chimic este prezent pe HD 189733, e foarte puțin probabil ca exoplaneta să găzduiască viață extraterestră, date fiind temperaturile și condițiile sale meteorologice infernale, a estimat cercetătorul.

Pe de altă parte, știind că sulful poate fi găsit pe lumi îndepărtate din afara sistemului solar, sunt îndreptățite speculațiile că ar putea exista exoplanete apte să susțină o formă de viață extraterestră.

Cercetătorii intenționează acum să utilizeze JWST pentru a studia alte obiecte similare lui HD 189733 b, pentru a vedea dacă și acestea conțin hidrogen sulfurat.

Telescopul spațial James Webb a descoperit pe o exoplanetă gaze similare celor emise de viețuitoarele din oceanele Terrei

JWST a revoluționat modul în care oamenii de știință studiază exoplanetele.

Instrumentele de ultimă generație ale telescopului spațial pot detecta diferite substanțe chimice din Cosmos, inclusiv gazele cu efect de seră de pe lunile sistemului solar și apa din jurul stelelor îndepărtate.

Anul trecut, JWST a detectat în atmosfera exoplanetei K2-18 b, acoperită de oceane, molecule ale unui compus numit sulfură de dimetil.

Acest gaz, despre care se știe că este creat de organismele din oceanele Pământului, a sugerat posibilitatea ca această lume extraterestră să găzduiască viață.

Totuși, prezența acestei molecule nu a fost confirmată de cercetări ulterioare.

×
x close