Fidel Castro a condus ţara aproape o jumătate de secol. Marţi, el şi-a anunţat retragerea, din cauza stării de sănătate precare. Fratele şi tovarăşul său de luptă, Raul (foto), asigura interimatul la preşedinţie încă din vara anului 2006, iar din acest motiv, alegerea unui militant mai tânăr ar fi fost o surpriză de mari proporţii. Cu doar cinci ani mai tânăr decât Fidel, Raul Castro este mai discret şi mai practic, diferenţe care ar putea fi apreciate de cubanezi. Puţini se aşteaptă, totuşi, la schimbări majore, în viaţa de zi cu zi.
Raul Castro a devenit preşedinte în exerciţiu la 31 iulie 2006, atunci când fratele său Fidel a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Raul Castro s-a remarcat prin deţinerea funcţiei de comandant al armatei cubaneze din 1959 şi, în 2006, prin preluarea temporară a conducerii ţării. Este aliatul cel mai de încredere al lui Fidel Castro.
Potrivit experţilor, sub conducerea sa, Forţele Armate Revoluţionare au devenit cele mai experimentate din Lumea a III-a. După destrămarea URSS, Raul a redus efectivele armatei cubaneze de la 300.000 la 60.000 de militari. De asemenea, armata deţine acţiuni în sectoare dinamice ale economiei, inclusiv în turism. Raul a deţinut funcţia de secretar adjunct al Partidului Comunist cubanez de la fondarea în 1965.
Antena 3