Totul a început când fetița s-a dus în garaj, acolo unde a găsit o capsulă galbenă de la un nou de ciocolată cu surprize. Micuţa l-a asociat imediat cu faimoasele ouă de ciocolată cu surprize și a crezut că înăuntru va găsi ciocolată așa cum era obișnuită.
Din păcate, acolo părinţii ascunseseră cannabis, pe care fetiţa de doi ani a început să-l mănânce. La scurt timp copilul a început să se simtă rău.
Mama a declarat că a încercat să-i scoată bucata de canabis din gura, apoi a spălat-o, totul pentru ca aceasta să nu înghită substanța respectivă, însă a fost prea târziu.
A doua zi copila nu s-a mai trezit, așa că au transportat-o de urgență la spital, în comă. Cei doi părinți au fost acuzați de neglijență.
Tatăl a fost arestat, iar mama este cercetată în libertate. Cei doi fac parte dintr-o familie apreciată în comunitate, perfect integrată în comunitatea respectivă, dar au declarat în fața autorităților că ei obișnuiesc să consume ocazional canabis. Copilul se află la spital în stare stabilă.