Raelynn, o fetiță în vârstă de nouă ani din Statele Unite ale Americii, trăiește cu diabet de tip 1, iar câinele său de asistență, Spy, a alertat-o pe mama ei, Shannon Boggs, într-o seară din luna trecută.
Când Shannon a ajuns în dormitor și a verificat glicemia fiicei sale, care dormea, părinții au constatat că nivelul acesteia era periculos de ridicat, atingând 338 mg/dL, conform informațiilor furnizate de Good Morning America.
Potrivit Joslin Diabetes Center din cadrul Beth Israel Lahey Health din Boston, intervalul glicemiei unei persoane cu diabet înainte de culcare este cuprins între 90 și 150 mg/dL.
"Nasul știe ÎNTOTDEAUNA! Chiar și atunci când doarme. Acest câine este o binecuvântare pentru familia noastră! Chiar nu putem fi mai recunoscători", a transmis mama pe Instagram.
Citește și: Ce nu ți-a spus nimeni vreodată despre carnea de porc. Medic endocrinolog: "Trebuie să fiți foarte atenți"
Câinii de avertizare pentru diabet sunt instruiți să detecteze mirosul distinct pe care o persoană cu hipoglicemie îl emite din cauza modificărilor chimice din organism.
De asemenea, acești câini sunt educați să alerteze persoana cu diabet și pot fi antrenați să aducă suc sau tablete de glucoză, să apeleze numărul de urgență sau să solicite ajutorul unei alte persoane din casă, potrivit Adevărul.ro