Antena 3 CNN Externe Fetiță de 2 ani, lăsată în mașină, în plină caniculă. Părinții au ieșit să se certe | Copilul a ajuns în stare gravă la spital, în Italia

Fetiță de 2 ani, lăsată în mașină, în plină caniculă. Părinții au ieșit să se certe | Copilul a ajuns în stare gravă la spital, în Italia

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 21:43 31 Iul 2022 Modificat la 21:43 31 Iul 2022
BeFunky-collage (38)

Părinții fetiței, doi tineri în vârstă de 38 de ani, erau la un bar din centrul orașului în momentul în care au început să se certe.

Aceștia au ieșit din local, au luat-o pe fetiță din căruciorul său și au băgat-o în mașină, apoi au închis ușile și au continuat să se certe afară.

Incidentul s-a petrecut în Borgo Montello, provincia Latina, Italia, într-o zi caniculară.

Vânzătoarea de la bar a observat toată întâmplarea și a văzut-o pe fetiță plângând în mașină.

Femeia le-a cerut părinților să o ducă pe fetiță înapoi la bar, dar aceștia au refuzat, așa că a decis să sune la 112.

O ambulanță și o mașină de poliție au ajuns în scurt timp la fața locului.

Mama fetiței a fugit, dar a fost prinsă după o oră.

Tribunalul pentru Minori din Roma a suspendat autoritatea celor doi și a dispus plasarea copilului într-un centru, conform La Repubblica.

×
Etichete: Italia masina
x close