Antena 3 CNN Externe Festivalul luminițelor de Crăciun a revenit la Chicago

Festivalul luminițelor de Crăciun a revenit la Chicago

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 17:35 21 Noi 2021 Modificat la 17:35 21 Noi 2021
 lumini?e de Cr?ciun
Festivalul luminițelor de Crăciun a revenit la Chicago Sursa foto: Twitter/ ChicagoMediaX

Lumini multicolore, brazi atent decorați, spectacole și parade au putut fi admirate în acest weekend la Chicago. Anul trecut, festivalul inaugurării luminițelor de Crăciun a fost anulat de pandemie.

Sute de americani s-au strâns pe străzi. Personaje din povești sau desene animate, acrobați și decoruri deosebite au transformat orașul american în tărâmul lui Moș Crăciun.

Peste un milion de luminițe vor străluci în această iarnă. Festivalul sărbătorilor de iarnă a debutat cu o paradă fastuoasă, ai cărei invitați de onoare au fost Moșul, alături de renii săi.

Muzica și spectacolele au fost savurate din plin de public. A fost o gură de aer proaspăt și pentru comercianții afectați de pandemie.

Evenimentul se află la cea de a 32-a ediție. Acesta s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

×
TOP articole
x close