Ediţia de anul acesta a Oktoberfest, unul dintre cele mai mari festivaluri ale berii din lume, care are loc în Munchen, Germania, a fost anulată, în contextul pandemiei de COVID-19.
Adunările publice sunt interzise în Germania în următoarele luni, iar desfăşurarea evenimentului era pusă de mult sub semnul întrebării.
Cea de-a 187-a ediţie a Oktoberfest urma să aibă loc din 19 septembrie până pe 4 octombrie.
Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, care ar fi dat startul festivalului, potrivit obiceiului, a anunţat marţi, "cu tristeţe", că ediţia de anul acesta este anulată şi că speră ca manifestarea să fie reluată anul viitor.
Anual, peste 6 milioane de persoane participă la Oktoberfest, consumând, în medie, şapte milioane de litri de bere, o jumătate de milion de pui şi un sfert de milion de cârnaţi.
Soeder a subliniat că riscul de infectare cu noul coronavirus ar fi extrem de ridicat în perioada festivalului, mai ales din cauza numărului mare de vizitatori străini, reprezentând aproximativ 30% din total. În plus, aglomeraţia tradiţională ar însemna că nu poate fi respectată regula distanţării sociale.
Autorităţile au mai vorbit şi despre faptul că economia landului a fost deja foarte afectată de criza provocată de pandemie, restaurantele, hotelurile şi firmele de transport fiind printre cele mai vulnerabile.
Ediţia din 2019 a Oktoberfest a generat venituri de 1,23 de miliarde de euro.
Aceasta nu este pentru prima dată când Oktoberfest a fost anulat. S-a mai întâmplat în 1854, în 1873, din cauza unei epidemii de holeră, dar şi în ani de război.
(sursa: Mediafax)