Antena 3 CNN Externe Un fermier australian a supraviețuit atacului unui crocodil mușcând animalul de pleoapă: „M-a urmărit un pic, dar apoi s-a oprit”

Un fermier australian a supraviețuit atacului unui crocodil mușcând animalul de pleoapă: „M-a urmărit un pic, dar apoi s-a oprit”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 13:56 04 Iul 2024 Modificat la 13:56 04 Iul 2024
crocodil
Crocodil fotografiat în Australia. Sursa foto: Profimedia Images

Un fermier australian spune că este norocos că este în viață după ce a respins atacul unui crocodil mușcând înapoi animalul.

Crescătorul de bovine Colin Deveraux a petrecut o lună în spital după ce a fost mușcat de un crocodil de apă sărată de 3,2 m, în Northern Territory.

El a declarat pentru ABC News că a mușcat pleoapa crocodilului în lupta sa pentru supraviețuire, potrivit BBC.

Calvarul său bărbatului a început după ce s-a oprit la un lac, în timp ce călătorea pentru a construi garduri în apropierea râului Finniss, luna trecută. El s-a oprit după ce a observat pești înotând în mijlocul apelor care se retrăgeau. După ce s-a îndepărtat din nou, crocodilul s-a "agățat" de piciorul său drept, scuturându-l ca pe o "păpușă de cârpă" și trăgându-l în apă.

Fermierul a declarat pentru ABC că a încercat mai întâi să lovească crocodilul în coaste cu celălalt picior, înainte de a mușca reptila la rândul său.

"Eram într-o poziție atât de ciudată... dar din greșeală dinții mei i-au prins pleoapa. Era destul de gros, ca și cum m-aș fi agățat de piele, dar am tras înapoi de pleoapa lui și mi-a dat drumul. Am sărit și am plecat cu pași repezi până la mașina mea. M-a urmărit un pic, poate patru metri, dar apoi s-a oprit.”

Acesta spune că a folosit un prosop și o frânghie pentru a opri sângerarea de la picior, înainte ca fratele său să-l conducă 130 km spre nord, la Royal Darwin Hospital.

"Dacă el (n.r.crocodilul) m-ar fi mușcat în altă parte, ar fi fost diferit", a spus el. "Asta înseamnă că trebuie să schimb ceea ce fac. M-am plimbat prea mult timp prin acea țară mlăștinoasă reparând garduri, dar asta mi-a deschis ochii."

Potrivit guvernului local, crocodilii sunt baza unei industrii importante în Teritoriul de Nord și sunt protejați prin lege. Aceștia sunt considerați de mare interes științific și uman, precum și o atracție turistică valoroasă.

×
TOP articole
x close