UPDATE. Cel puţin trei persoane au murit, alte zeci sunt date dispărute, iar 39 au fost salvate după ce un feribot la bordul căruia erau 122 de pasageri şi membri ai echipajului s-a scufundat, sâmbătă seară, în condiţii de furtună, în largul Indoneziei, scrie The New York Times.
Feribotul - la bordul căruia erau 110 pasageri şi 12 membri ai echipajului - s-a scufundat sâmbătă seară, în Golful Bone, după ce a fost lovit de valuri cu înălţimea de peste trei metri, în condiţii de furtună.
Nava circula între Portul Kolaka, situat în sud-estul Insulei indoneziene Sulawesi, şi Portul Siwa.
---
Autoritățile indoneziene au anunțat sâmbătă că au pierdut contactul cu un feribot ce naviga în largul insulei Sulawesi, situată în zona centrală a arhipelagului Indoneziei, după ce ambarcațiunea a transmis un semnal SOS prin care a anunțat un 'accident' în timpul unei furtuni cu valuri de 4-5 metri, transmite AFP, conform Agerpres.

Feribotul a plecat sâmbătă din portul Kolaka, având la bord 118 persoane, printre care 19 copii și 10 membri ai echipajului.
Feribotul este un mijloc esențial de transport în arhipelagul indonezian, care numără peste 17.000 de insule, dar de multe ori aceste ambarcațiuni nu respectă normele de siguranță, fapt ce provoacă numeroase naufragii.