Antena 3 CNN Externe Fenomenul sărăciei ucide: Cadavrele a trei japonezi, găsite la două luni după ce au murit de foame

Fenomenul sărăciei ucide: Cadavrele a trei japonezi, găsite la două luni după ce au murit de foame

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:05 21 Feb 2012 Modificat la 16:05 21 Feb 2012
Fenomenul sărăciei ucide: Cadavrele a trei japonezi, găsite la două luni după ce au murit de foame
Trupurile neînsufleţite ale unui cuplu de sexagenari japonezi şi al fiului lor, care aparent au murit de foame în urmă cu două luni, au fost găsite în apartamentul lor din regiunea Tokyo, conform presei japoneze, citată de AFP.

Corpurile aflate în stare avansată de descompunere au fost descoperite de proprietarul locuinţei care a venit să ceară chiria neplătită de şase luni.

Electricitatea şi gazul au fost întrerupte de mult timp, apa curentă fiind singurul lucru pe care această familie îl mai primea, conform postului de televiziune TBS. În plus, în locuinţa lor nu exista nici un fel de hrană şi au fost găsiţi doar câţiva yeni (centimi de euro), au adăugat cei de la TBS, susţinând cauza morţii ca fiind foamea.

Poliţia a declarat că va demara o anchetă şi a precizat că vor fi făcute autopsii pentru stabilirea cauzelor morţii.

×
x close