Incidentul s-a petrecut în Alabama, SUA. Femeia în vârstă de 32 de ani a fost bătută cu bestialitate şi violată de un individ care avea la activ peste 80 de arestari pentru consum de droguri, lovituri şi alte violenţe.
După incident, victima a fost la spital şi a obţinut un certificat medico-legal care confirma violul şi agresiunile pe care le-a suferit. Fratele ei a aflat câteva zile mai tărziu de drama prin care trecuse sora sa şi a decis să discute cu agresorul care locuia în cartierul vecin.
În scurt timp, între cei doi s-a iscat un scandal şi agresorul a început să îl atace şi să îl strângă de găt pe fratele victimei, amenintând că îi va ucide pe amândoi.
Pentru că invidivul violent nu se mai oprea, femeia l-a împuşcat mortal, după care a sunat la poliţie.
„A încercat să mă omoare... să vină o ambulanță, vă rog, pentru că nu vreau să moară. ", a spus femeia în apelul la 911.
Pentru fapta sa, femeia a fost acuzată de crimă, în martie 2018. Timp de doi ani, încercările ei de a obţine achitarea pentru dreptul de legitimă apărare au eşuat, chiar dacă avea toate documentele care atestau violul şi agresiunile la care individul a supus-o, notează newyorker.com
Doi ani mai târziu, femeia a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor, din care se va scădea perioada în care a stat în arest pană la obţinerea sentinţei definitive.
Potrivit avocatului ei, judecătorii au decis ca ea să mai petreacă alte 7 luni în detenţie, urmând ca următoarele 18 luni să le petreacă în închisoarea din Jackson County şi alte 18 luni să fie arestată la domiciliu având posibilitatea să fie eliberată condiţionat.
Cazul femeii în vârstă de 32 de ani a tras un semnal de alarmă asupra stării grave în care sunt gestionate cazurile de agresiune, abuz de droguri şi omor.