Iby Knill, în vârstă de 90 de ani îşi aminteşte de prima noapte pe care a petrecut-o în lagărul morţii, în iulie 1944. În acea seară, o tânără slabă s-a ghemuit la picioarele ei şi a rugat-o cu lacrimi în ochi: "dacă vei trăi, te rog să povesteşti ce am trăit aici".
În urmă cu patru ani de zile, doamna Knill a început un curs de teologie, pe parcursul căruia a spus secretul care o măcina de zeci de ani. Membrii grupului discutau dacă Holocaustul a fost rezultatul Răului sau dacă a fost un păcat.
Tutorele, care coordona cursul, a spus răspicat: "Numai cineva care a fost acolo ar putea să ne spună cu adevărat". În acel moment, Iby a declarat: "Eu am fost acolo".
Îşi aminteşte cu ochii în lacrimi de prima noapte de la Auschwitz: "Fata aceea mi-a spus că ea şi sora ei urmau să devină cobai. Urmau să fie gazate, exterminate, într-un mod îngrozitor. M-a pus să îi promit că le voi spune povestea de viaţă, dacă voi supravieţui, şi, deşi le-am promis asta, după ce s-a terminat războiul nu mi s-a părut corect să vorbersc despre cele întâmplate".
"Acolo erai un nimeni, un simplu număr şi toţi se uitau la cât de mult puteai rezista. În momentul în care lagărele au fost desfiinţate am fost mult prea traumatizată să îmi mai aduc aminte de oroarea de acolo", spune Iby.
Pentru că nu a stat decât şase săptămâni la Auschwitz, Iby nu a primit un număr ca toţi ceilalţi deţinuţi, dar îşi aminteşte fiecare clipă trăită în iadul de acolo. Pentru a lăsa lumii parte din istoria crudă a vremurilor trecute, femeia a făcut un film alături de mai mulţi studenţi la Facultatea de Film şi Televiziune din Marea Britanie şi s-a decis să îşi publice şi memoriile.
