''Grecia aparține Uniunii Europene (UE) și orice negociere cu creditorii săi (UE și FMI) trebuie să aibă loc în cadrul european'', a declarat Kyriakos Fragozidis, angajat al unei întreprinderi.
''Politica de austeritate a fost foarte strictă pentru Grecia, dar motivele crizei n-o reprezintă austeritatea, ci modelul de productivitate al țării'', a adăugat el.
Miile de manifestanți, majoritatea de vârstă medie, flutură drapele grecești și europene. Unul dintre manifestanţi a reușit să pătrundă în incinta Parlamentului.
''Sunt în favoarea Europei, chiar dacă sunt măsuri de austeritate foarte dure. Fără Europa, ne vom întoarce în Evul Mediu'', estima Alexandra Ikonomou (35 de ani), proprietara unei galerii de artă.
La manifestaţie participă Konstantinos Mitsotakis, fost premier de dreapta în perioada 1990-1993, în prezent în vârstă de 93 de ani. „Nu este o manifestație partizană, nici una de divizare, ci de unitate. Mesajul său este că Grecia rămâne în Europa'', a declarat fostul premier grec.