Părinţii
Madeleinei McCann, fetiţa britanică dispărută în urmă cu 7
luni în Portugalia, au lansat un nou mesaj pentru întoarcerea
ei acasă. Soţii McCann continuă să creadă că Madeleine este în
viaţă, ignorând faptul că poliţia portugheză i-a numit
principalii suspecţii în cazul dispariţiei copilului lor. Cei
doi au fost filmaţi în locuinţa lor din Marea Britanie, iar
pe ecran apare numărul la care pot fi contactaţi de persoanele care
deţin informaţii despre soarta micuţei. Filmul a fost creat
special pentru a fi difuzat la televizor. Acesta conţine, pe lângă
declaraţiile părinţilor, şi câteva imagini cu Madeleine,
filmate anul trecut, tot de Crăciun.
Kate a început
prin a mulţumi prietenilor şi persoanelor care i-au sprijinit în
tot acest timp de când a dispărut fetiţa. Mesajul ei a
continuat apoi cu o rugăminte, adresată în mod direct
eventualului răpitor: „În această perioadă a anului, când
familiile se reunesc, te implorăm să ne ajuţi să ne regăsim cu
Madeleine. Te rugăm să faci ceea ce e bine.”
În
final, părinţii Madeleinei au asigurat-o pe aceasta de toată
dragostea lor şi au negat încă o dată în faţa lumii
că ar fi implicaţi în dispariţia fetiţei. Madeleine a
dispărut în luna mai, dintr-un hotel din Portugalia, în
timp ce se afla în vacanţă cu părinţii şi cei doi fraţi
ai săi.
Antena 3