Antena 3 CNN Externe Facebook, TikTok și Instagram trebuie să fie etichetate la fel de periculoase precum țigările și alcoolul. Un înalt oficial din SUA spune că ele provoacă o criză de sănătate mintală

Facebook, TikTok și Instagram trebuie să fie etichetate la fel de periculoase precum țigările și alcoolul. Un înalt oficial din SUA spune că ele provoacă o criză de sănătate mintală

Vivek Abaka
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Iun 2024   •   15:13

Al doilea cel mai important oficial din Sănătatea Publică a Statelor Unite ale Americii cere Congresului să oblige la afișarea de avertismente sanitare pe aplicațiile pentru rețelele sociale, anunță CNN.

Etichetarea aplicațiilor ar trebui să fie similară celei aplicate pe produsele din tutun și alcool, notează sursa citată.

În prezent, alcoolul și produsele din tutun sunt singurele pentru care legea americană obligă la avertizări în legătură cu efectele consumului asupra sănătății.

Dr. Vivek Murthy (foto), Director General pentru Sănătate Publică în SUA, susține că amenințarea pe care rețelele sociale o reprezintă pentru copii necesită măsuri urgente.

"Criza de sănătate mintală în rândul tinerilor este o urgență, iar rețelele sociale se profilează drept un factor important", a scris Murthy într-un editorial publicat luni în New York Times și citat de CNN.

Studiu: trei ore pe social media dublează riscul depresiei în rândul adolescenților

El a invocat mai multe studii, inclusiv unul din 2019 al Asociației Medicale Americane, care a concluzionat că adolescenții ce petrec trei ore pe zi pe rețelele sociale își dublează riscul de depresie.

Un sondaj recent efectuat de Gallup arată însă că tinerii care nu au împlinit vârsta adultă petrec aproximativ cinci ore pe zi pe aplicațiile de social media.

Într-un interviu acordat lui Meg Tirrell de la CNN, Murthy a subliniat că utilizarea rețelelor sociale în rândul adolescenților ajunge la 95%, fiind, practic, universală.

"Am înaintat acest apel către Congres (pentru etichetarea aplicațiilor de social media) deoarece cred că este esențial ca părinții să știe ceea ce știm acum, și anume că există daune semnificative asociate cu utilizarea rețelelor sociale", a spus oficialul la CNN.

Etichetele similare aplicate pe produsele din tutun, instituite pentru prima dată în 1965 în SUA, au dus la un declin constant al fumatului în Statele Unite în ultimele câteva decenii.

CNN amintește că legislativul din SUA i-a audiat în mai multe rânduri pe directorii executivi ai companiilor de tehnologie care gestionează platforme social media.

Între aceștia, directorul executiv al Meta, Mark Zuckerberg, a prezentat scuze în mod public familiilor ai căror copii s-au sinucis din cauza hărțuirii și intimidării online. 

Totuși, Congresul a luat puține măsuri pentru a limita utilizarea rețelelor sociale de către copii, notează CNN.

Directorul General de Sănătate Publică din SUA: Avertismente pentru părinți pe aplicațiile social media folosite de copii

Acum, Vivek Murthy argumentează că a venit timpul ca legiuitorii americani să ia măsuri serioase pentru a limita utilizarea social media de către copii.

"Până la acel moment, când vom avea dovezi credibile care să ne spună că rețelele sociale sunt sigure (...) părinții trebuie să fie avertizați. Aici intervine etichetarea", a arătat el.

Murthy și-a exprimat speranța că măsura va fi adoptată cât mai curând.

Tot el a recunoscut că doar etichetarea aplicaților social media este insuficientă pentru a rezolva problema.

Murthy s-a pronunțat în favoarea ideei ca școlile să devină "zone fără telefoane mobile" și i-a îndemnat pe părinți să limiteze utilizarea rețelelor sociale de către copiii lor la absolvirea ciclului mediu de învățământ.

În martie anul curent, guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, a promulgat un proiect de lege care interzice copiilor sub 14 ani să aibă conturi proprii pe rețelele sociale și îi obligă pe copiii sub 16 ani să obțină acordul părinților pentru a avea astfel de conturi.

Iar guvernatoarea democrată din New York, Kathy Hochul, a anunțat că va semna proiectul adoptat de legislativul statal, care interzice rețelelor de socializare să folosească algoritmi în feed-urile copiilor.

De asemenea, companiile de tehnologie li se interzice să împărtășească informații referitoare la titularii conturilor cu vârste sub 18 ani.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close