Declarația lui Fabius vine după ce sindicatele însoțitorilor de bord de la Air France au cerut vineri suspendarea conexiunii cu Conakry, în Guineea, exprimându-și îngrijorarea cu privire la "riscul major de propagare a epidemiei".
Însă Fabius a avertizat asupra acestei atitudini "de fals bun simț", declarând că preferă opțiunea "contra-intuitivă" a "controalelor draconice". "O reacție spontană ar putea fi să se spună 'acolo e o epidemie și deci trebuie să tăiem absolut toate legăturile'. Dar toți specialiștii ne spun că, tocmai din punct de vedere medical, aceasta ar fi o prostie imensă. Dacă nu mai există nicio posibilitate (de a lua avionul), oamenii vor ieși din țară ilegal (...), vor lua avionul într-o altă țară și, dacă sunt purtători ai virusului, nimeni nu-i va controla", a spus Fabius.
Șeful diplomației franceze a apreciat că trebuie pus accentul pe prevenție și pe control. "Trebuie să organizăm foarte bine prevenția și controlul, dar, dacă distrugem punțile, vor exista transporturi neautorizate și atunci nu vom mai controla nimic", a insistat Fabius.
Citeşte şi:
Miniştrii de Externe din statele membre UE se reunesc pe tema contracarării epidemiei de Ebola
Obama îi îndeamnă pe cetăţenii americani să "nu cedeze isteriei sau temerilor" privind Ebola