Un mecanic de tren a sărit din mers și a provocat o criză care a afectat mii de pasageri, în Franța
Publicat acum 2 ore si 35 minute
O serie de explozii "aproape simultane" la şantierele navale din Cartagena de Indias, pe coasta caraibiană a Columbiei, au făcut miercuri patru morţi şi 22 de răniţi, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.
"Au fost trei explozii, dintre care două în acelaşi loc", a explicat purtătoarea de cuvânt a serviciului de pompieri din acest oraş care a precizat că incidentele au avut loc la şantierul naval columbian Cotecmar şi la cel american Astivik.
Incendiile provocate de aceste explozii "se află deja sub control", a adăugat sursa.
A fost deschisă o anchetă pentru a stabili "dacă este vorba despre un acccident sau un atentat", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei locale.