O explozie revendicată de separatişti baluci a făcut sâmbătă 26 de morţi, printre care 14 soldaţi, şi zeci de răniţi, pe un peron din principala gara din Belucistan, provincie din sud-vestul Pakistanului, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.
"Paisprezece membri ai armatei şi 12 civili au fost ucişi", a anunţat Wasim Baid, purtătorul de cuvânt al spitalului regional Sandeman din Quetta, capitala Belucistanului, care se învecinează cu Afganistanul şi Iranul.
Un bilanţ precedent informa despre 25 de persoane ucise.
De asemenea, au fost răniţi 46 de militari şi poliţişti, precum şi 14 civili, a adăugat Wasim Baid.
Armata de Eliberare a Belucistanului (BLA), una dintre principalele grupări separatiste baluci, a revendicat explozia care a distrus o imensă copertină menită să-i protejeze pe călători de soare sau ploaie în gara din Quetta.
Pompieri, echipe de salvare şi pasageri acţionau încă la faţa locului pentru a muta bagajele abandonate de călători, sub paza membrilor forţelor de securitate, cu arme automate în mâini. Bălţi de sânge şi rucsacuri sfâşiate din care ies haine stau mărturie a violenţei exploziei.
Într-un comunicat, BLA afirmă că una dintre brigăzile sale a vizat "o unitate a armatei pakistaneze care se întorcea în Pendjab pe la gară după o formare la şcoala de infanterie".
BLA revendică regulat atacuri sângeroase contra forţelor de ordine şi contra pakistanezilor obişnuiţi din alte provincii.