Deflagrația a provocat un incendiu de proporții, a anunțat agenția de știri de stat RIA Novosti. Aceasta a precizat că nu au fost înregistrați răniți, potrivit BBC.
Cauza incendiului nu este cunoscută, dar presa locală a relatat că au fost văzute drone în zonă.
Guvernatorul regional Alexander Drozdenko a declarat că a fost instituit un "regim de alertă ridicată" după incidentul de la terminalul producătorului de gaze Novatek. El a distribuit o înregistrare video cu ceea ce părea a fi un incendiu de proporții.
Ulterior, Novatek a anunțat că activitatea la terminal a fost suspendată și a precizat că incendiul a fost rezultatul unei „influențe externe”, fără a oferi mai multe detalii.
Atât Rusia, cât și Ucraina au folosit drone în conflictul actual.