Antena 3 CNN Externe Explozie în gara centrală din Bruxelles. Atacatorul a fost împușcat de polițiști

Explozie în gara centrală din Bruxelles. Atacatorul a fost împușcat de polițiști

1 minut de citit Publicat la 07:16 21 Iun 2017 Modificat la 07:16 21 Iun 2017
o_1bj4doq7o25jvv016421d1pc768.jpg
foto: Agerpres

O explozie de proporţii reduse a avut loc marţi seara în gara centrală din Bruxelles, iar militarii care patrulau în zonă au neutralizat un suspect imediat după aceea, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei belgiene, citat de Reuters. Procuratura federală a Belgiei a anunţat în cursul nopţii că incidentul este anchetat ca atac terorist, transmit agenţiile de presă internaţionale

O purtătoare de cuvânt a procuraturii a confirmat abia după câteva ore de la incident că suspectul a decedat şi că nu sunt alte victime - nici morţi, nici răniţi.

Poliţia nu precizase iniţial dacă termenul "neutralizat" însemna că individul a decedat. Agenţia de presă Belga, preluată de AFP, a relatat că focurile de armă asupra suspectului au fost trase în jurul orei locale 20.30, iar după mai mult de două ore, el se afla încă pe jos, nemişcat, în timp ce geniştii verificau dacă mai are asupra sa explozivi.

Imediat după explozie şi focurile de armă, poliţia a golit piaţa şi gara centrală din Bruxelles şi a înconjurat zona, iar compania feroviară a anunţat întreruperea traficului în gară. După mai mult de o oră, centrul de criză care coordona intervenţia a anunţat că situaţia este sub control.

AFP a citat un martor ocular, Nicolas Van Herrewegen, agent de triaj al companiei naţionale feroviare din Belgia: "Eram afară. Am coborât. La mezanin, cineva striga. N-am dat atenţie. Apoi a strigat 'Allahu akbar'. Şi a detonat căruciorul" (un cărucior de bagaje, precizează AFP). El l-a descris pe presupusul terorist ca "destul de corpolent, negricios, cu părul scurt, cu o cămaşă mai mult sau mai puţin albă şi blugi". "Explozia nu a fost chiar mare, dar impactul n-a fost mic. În jur, la doi-trei metri, oamenii au luat-o la fugă", a mai relatat martorul.

Premierul Charles Michel a făcut apel la populaţie, prin reţeaua Twitter, să urmeze instrucţiunile autorităţilor. La Bruxelles este în vigoare o alertă de nivel ridicat, după atentatele de la aeroport şi de la metrou din martie anul trecut, soldate cu 32 de morţi.

×
x close