De frica unui control al
Gărzii Civile, şi-a uitat în taxi doi saci cu material
explozibil şi câteva detonatoare. Se presupune că este vorba
despre un membru al organizaţiei basce separatiste ETA. Acesta se
afla într-o maşină de taxi în oraşul Torreblanca din
Spania şi a fugit în grabă când a auzit că Garda
Civilă efectuază un control în zonă.
Şoferul taxiului a
alertat garda şi le-a arătat cele două rucssace ale fugarului, care
conţineau explozibilul. Materialul găsit constă în substanţe
necesare fabricării bombelor. Poliţia depune eforturi pentru
găsirea presupusului membru ETA.
Gruparea ETA a întrerupt
oficial, la 5 iunie, armistiţiul de ?încetare permanentă a
focului?, pe care îl decretase în martie 2006. ETA a
comis un atentat şi în timpul armistiţiului, la data de 30
decembrie, pe aeroportul din Madrid, în urma căruia s-au
înregistrat 2 morţi.
De la ruperea armistiţiului, 14 membri
ETA au fost arestaţi şi le-au fost confiscate 300 de kilograme de
explozibil. Aceste operaţiuni au condus la evitarea a cel puţin două
atentate pe teritoriul Spaniei, conform declaraţiilor reprezentanţilor Ministerului
de Interne spaniol.
Antena3.ro