Antena 3 CNN Externe Cum explică Dodon gestul cumnatului său care a mâncat o chitanţă la sosirea anchetatorilor

Cum explică Dodon gestul cumnatului său care a mâncat o chitanţă la sosirea anchetatorilor

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 23:41 25 Mai 2022 Modificat la 23:41 25 Mai 2022
pjimage(5)
Igor Dodon Sursa foto: Hepta

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor, Dodon, aflat în arestul poliţiei din Chişinău, lansează un nou mesaj-atac la adresa autorităţilor. 

Într-o nouă postare pe Facebook, făcută miercuri seară, Dodon încearcă din nou să devieze atenţia opiniei publice de la ancheta sa la cazuri mai importante, "cum ar fi furtul miliardului, concesionarea aeroportului sau procesele corupționale care au loc acum."

Liderul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) a explicat, printre altele, şi mediatizatul incident cu chitanţa pe care cumbatul său a mâncat-o sub ochii uimiţi ai oamenilor de ordine. 

"Incidentul cu recipisa, mai puțin plăcut, dar atât de mediatizat în presă, poate fi explicat prin emoțiile unui om, care revine acasă de peste hotare și se trezește la 7 dimineața cu mascații sub ușă, care îi sperie copilul.", spune Dodon în postarea sa. 

Procurorii anticorupţie au cerut miercuri 30 de zile de arest preventiv pentru fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi cumnatul său, Petru Merineanu, ambii reţinuţi cu o zi în urmă, după mai bine de zece ore de percheziţii, într-un dosar de corupţie.

Şefa interimară a Procuraturii Anticorupţie, Elena Cazacov, a motivat necesitatea reţinerii celor doi prin riscul de a "fi distruse probe".

Cumnatul lui Dodon a încercat să distrugă probe, înghiţind o chitanţă "care proba tranzacţii cu bunuri imobiliare în valoare de 700.000 de euro", a indicat ea.

 

×
Etichete: igor dodon
x close