Armata pakistaneză susţine că a eliminat aproape o mie de luptători rebeli şi se apropie pas cu pas de bastioanele talibanilor. Ciocnirile au provocat, însă, un exod al populaţiei civile. Peste un milion de oameni şi-au părăsit locuinţele şi trăiesc în condiţii din cele mai precare. Situaţia este atât de disperată încât Naţiunile Unite au acceptat chiar şi ajutorul unei fundaţii islamice suspectate, pe de altă parte, de activităţi teroriste.
Ca şi cum ameninţarea luptelor nu ar fi fost de ajuns, explozia unei maşini-capcană a făcut sâmbătă 11 victime la Peshawar, cel mai mare oraş din zona unde se adăpostesc refugiaţii. Bomba a fost detonată la trecerea unui autobuz şcolar. Printre victime se numără femei şi copii.
Antena 3