Unele dintre cele mai importante evenimente științifice din anul 2018 vorbesc despre investigaţii în cele mai îndepărtate colţuri ale universului, rezolvarea unor mistere cu ajutorul secvenţelor de ADN sau intervenții de salvare în cazuri care au ţinut lumea cu sufletul la gură,
Criminali prinşi în arborele genealogic - Criminaliştii americani au folosit o tehnică prin care, pe baza secvenţelor de ADN, suspecţi în cazuri vechi de zeci de ani pot fi verificaţi prin compararea materialului genetic provenit de la descendenţii acestora.
Kilogramul a fost redefinit pe baza constantei lui Planck - Prototipul din platină şi iridiu pe baza căruia era stabilită masa de un kilogram va fi retras, după ce delegaţi din 57 de ţări au aprobat, în noiembrie, la Versailles, în Franţa, noile reguli de stabilire a sistemelor de măsurare, pe baza unor calcule care iau în considerare constante fundamentale.
Bebeluş născut de o femeie cu uterul transplantat de la o donatoare decedată - O femeie din Brazilia a fost supusă unui transplant de uter prelevat de la o donatoare decedată, din cauza unui accident cerebral, la vârsta de 45 de ani, şi care născuse trei copii.