Antena 3 CNN Externe Un român şi doi moldoveni au evadat dintr-o închisoare franceză

Un român şi doi moldoveni au evadat dintr-o închisoare franceză

S.T.
1 minut de citit Publicat la 14:28 04 Noi 2015 Modificat la 14:28 04 Noi 2015
edfe.jpg
Foto: dnaindia.com
Un deţinut de origine română şi doi deţinuţi din Republica Moldova au evadat în noaptea de marţi spre miercuri din închisoarea oraşului francez Amiens, anunţă miercuri postul de radio France Bleu Picardie, relatează postul BFMTV în pagina online.
   
Cei trei au tăiat barele de la fereastra celulei, iar apoi au coborât pe faţada închisorii cu ajutorul unor frânghii.
   
Supraveghetorii şi-au dat seama de dispariţia lor "la puţin timp" după evadare, a declarat procurorul din Amiens, Bernard Farret.
   
Potrivit unor surse citate de BFMTV, care au confirmat informaţiile France Bleu, între cei trei evadaţi se află un condamnat pentru furt calificat care nu poate fi eliberat înainte de 2018, unul în detenţie provizorie pentru escrocherie, iar al treilea făcea obiectul unei cereri de extrădare pentru viol.
   
"Nu ştim cu ce material au reuşit să taie barele, însă au fost în mod evident ajutaţi de cineva din exterior, întrucât am găsit frânghii" în celulă, pentru "o evadare 'în stilul clasic", a declarat pentru BFMTV Jean-Pierre Forget din cadrul sindicatului Ufap-Unsa. "Într-un loc care nu are turnuri de supraveghere, ne punem problema încarcerării a trei persoane împreună, mai ales în contextul în care unul dintre ei era etichetat ca periculos de către serviciile închisorii", a spus el.
   
Poliţişti şi jandarmi îi căutau pe fugari, iar poliţia judiciară a deschis o anchetă pentru evadare.

×
x close