Antena 3 CNN Externe Evadare ca în filme în Mexic. 32 de prizonieri au scăpat în acelaşi timp din trei închisori

Evadare ca în filme în Mexic. 32 de prizonieri au scăpat în acelaşi timp din trei închisori

<1 minut de citit Publicat la 09:30 21 Sep 2011 Modificat la 09:30 21 Sep 2011
Evadare ca în filme în Mexic. 32 de prizonieri au scăpat în acelaşi timp din trei închisori
Foto: usp.com.au
Evadare ca în filme în Mexic, unde 32 de prizonieri au scăpat în acelaşi timp din trei închisori. Deţinuţii au reuşit să fugă în urma unor revolte.

Autorităţile mexicane susţin că totul face parte din războiul început de preşedintele mexican împotriva cartelurilor de droguri. 

Ca la un semn, revoltele au izbucnit aproape simultan în trei închisori din statul mexican Veracruz. Potrivit autorităţilor, 16 persoane au reuşit să scape din penitenciarul "La Toma" după ce i-au forţat pe gardieni să deschidă uşile celulelor.

Tot în urma unor lupte între paznici şi deţinuţi, alţi 12, respectiv 4 prizonieri, au evadat din celelalte două închisori. Aproape toţi cei care au reuşit să fugă fuseseră condamnaţi pentru trafic de droguri.

După numai câteva ore, câţiva fugari erau duşi deja înapoi în spatele gratiilor.
 
Cu ajutorul mai multor elicoptere, poliţiştii speră să dea de urma celorlalţi 18 evadaţi aflaţi încă în libertate. 
 





×
x close