Mai mulţi diplomaţi din cadrul UE, precum şi un minstru pe probleme de afaceri externe au declarat că entuziasmul lui Sarkozy referitor la lupta împotriva lui Gaddafi poate fi explicat prin faptul că preşedintele francez vrea să-şi mărească popularitatea printre cetăţenii Franţei.
"Franţa foloseşte lupta din Libia pentru a-şi promova avioanele Rafale, care au un preţ de 60 de milioane de euro bucata", scriu jurnaliştii Euobserver. Aparatele de luptă Rafale au fost primele care au atacat forţele lui Gaddafi. Primul atac a avut loc la data de 19 martie, forţele aliate distrugând patru tancuri în apropiere de Benghazi.
Concidenţă sau nu, 19 martie a fost şi ziua în care ministrul francez al Apărării s-a gândit să posteze pe site-ul său fotografii cu avioane Rafale. Potrivit lui David Cenciotti, fost pilot de vânătoare devenit analist,"intervenţia Franţei are scopul de a pune aparatele Rafale în lumina reflectoarelor".
Avioanele de luptă Rafale au fost utilizate şi în războiul din Afganistan. Jean-Pierre Maulny, director al Institute for Strategic and International Relations (Iris) din Paris, a precizat că războiul din Libia are potenţial mai mare “în termeni de promovare" decât conflictul din Afganistan .
Compania Dassault Aviation, care produce aparatele Rafale, a vândut pana în prezent aproximativ 300 de bucăţi, toate fiind achiziţionate de armata franceză. Nici o altă ţară nu a cumpărat aeronavele de luptă ale francezilor.
Purtătorul de cuvânt Dassault Aviation, Stephane Fort, susţine că teoria potrivit căreia Franţa ar folosi războiul din Libia ca să facă reclamă apartelor Rafale este "propaganda, nu realitate".